Care este cea mai mare dorință a Alexandrei Ungureanu: “Nu mi-am luat gândul, dar cumva eram semi-resemnată…”

Publicat: 30 iun. 2022, 13:36 Autor: Dora Bazavan Vedete

Alexandrei Ungureanu e pe cale să i se îndeplinescă dorința arzătoare de a se muta în casă nouă.

Când speră că se va întâmpla, într-un final, minunea, ce își dorește artista pentru mama ei și dacă este singură sau într-o relație vara asta, Alexandra Ungureau a spus totul pentru Ciao.ro!

Alexandra, radiezi! Cum arată meniul tău de vară?

Un meniu de prosecco (râde)! Mai ușor cu vinul roșu că o luasem așa, cu emisiunea, cam mult vin roșu. Azi e prima zi și am observat că nu se mai poate așa că nu voi mai mânca după 6 seara!

De ce? Ai pus pe tine?

Da da da! Am avut, așa, fluctuații. Am dat 2 kile, am pus 3. Mă bucuram, știi, că scăpam de 2 kile și după aia iar mai puneam. Nici nu am făcut exces de zahăr, am fost și plecată și prin niște infotripuri în care lumea are grijă de tine și îți pune 5 mese pe zi.

Și nu poți să refuzi nimic!

Ba poți, dar îți trebuie o doză de voință care trebuie să fie de supererou ca să mănânci într-adevăr foarte  corect. Așa că până la următoarea ieșire mi-am propus să nu mai mănânc pâine, să nu mai mănânc zahăr, să nu mai mănânc după ora 18 și cam atât. Deocamdată…

Adică când o să fie următoarea ieșire?

Peste două săptămâni!

Unde mergi în vacanță?

A, nu în vacanță! Mă duc cu treabă. Eu le cuplez, am și cu muzică, și concerte, tripuri pe zona de turism și alte proiecte ce mai am eu. Am în iulie un sejur de o săptămână care începe cu un concert la Gura Humorului. După aceea 2 zile mă duc la Colibița în vacanță. Pauză, apoi mă duc la Oradea trei zile, dintre care una am și eveniment și tot așa… Cam așa e vara mea, nu am o vacanță  pricipală, mi-ar plăcea să ajung și eu, ca tot omul, în Grecia, pe o plajă cât mai liberă.

Păi în seara asta toată lumea de la acest eveniment a zis că vrea în Grecia!

A, păi nu mă duc acolo că o să fie toată lumea și eu vreau să fiu cu prietenii mei!

Vara te prinde singurică sau într-o relație?

Sunt bine, când e de zis mai zic! M-a prins bine, uite-mă, sunt cu zâmbetul pe buze! Până la relație îmi doresc foarte mult să reușesc totuși să stau acasă vreo  două săptămâni legate ca să o trimit și pe maică-mea în vacanță. Săraca, de un an stă numai cu cățeii, arestată la domiciliu. Și având în vedere că nu mai putem pleca în formula asta și  mi-aș fi dorit o săptămână măcar și cu ea, trebuie să rămână acasă și să îi fac și ei rost de o vacanță frumoasă.

Adică, mama ta pleacă și tu rămâi cu cățeii!

Da! Păi cățeii sunt bătrâni, bolnăviori, nu prea mai sunt deplasabili.

Dar ce ați mai făcut cu cel care a orbit?

Este pe tratament continuu, adică e o stare, când e mai bine, când e mai rău dar tot timpul trebuie făcut, cu antibiotic, cu diverse. Acum  mai doarme dar nu a dormit câteva săptămâni, acum mănâncă dar nu bea apă, de două săptămâni îi dau cu seringa.

Să te mai întreb de casă nouă? Vine și ziua când te vei muta, se apropie?

A venit bucătăria, au venit băile, a venit holul. Mai am dressingul și dormitorul. Într-o lună cică mă mut! Doamne ajută! Vă chem, vă zic! Nu mi-am luat gândul, dar cumva eram semi-resemnată că durează de atât de mult timp lucrările și nu se mai termină.

 

 

Publicat: 30 iun. 2022, 13:36 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×